Conferința Med-Farm Lab Galați
24-26 septembrie 2026
Stimați colegi,
A III-a Ediție a Conferinței Naționale
de „ANALIZE MEDICO FARMACEUTICE DE LABORATOR: DE LA CONCEPTE TEORETICE LA APLICAȚII PRACTICE” se va desfășura în perioada 24-26 Septembrie 2026.
Ne dorim ca acest eveniment să constituie un punct cheie al manifestărilor noastre științifice, prilej cu care, atât cadre didactice, cât și colegi Farmaciști, Medici, Rezidenți, Doctoranzi, Studenți și alți specialiști ai domeniilor conexe, vor avea ocazia de a se conecta la următoarele teme și metode de analiză, aplicate în laboratoarele de cercetare medico-farmaceutică, toxicologie, controlul medicamentului, biochimie, microbiologie, etc:
- DESIGNUL, CONTROLUL ȘI TOXICOLOGIA MEDICAMETULUI
- REZISTENȚA LA ANTIBIOTICE ȘI ANTIBIOTIC STEWARDSHIP
- CERCETĂRI FARMACOCHIMICE ȘI FARMACOGNOSTICE DE LABORATOR
Evenimentul este organizat de Universitatea Dunărea de Jos din Galați – Facultatea de Medicină și Farmacie, în parteneriat cu Colegiul Farmaciștilor din România, Colegiul Medicilor din România, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, “Sfântul Ioan” Galați și Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei”, fiind creditat cu 24 puncte EFC. Vă așteptăm cu drag, la malul Dunării, să ne bucurăm împreună, de trei zile în care știința și socializarea vor fi în perfectă armonie!
Președinte de onoare - Prof. univ. dr. Aurel Nechita, Facultatea de Medicină și Farmacie, UGAL
Președinte de onoare - Prof. univ. dr. Peter Dubruel, Ghent University, Belgium
Președinte Conferința - Prof. univ. dr. Oana-Maria Dragostin, Facultatea de Medicină și Farmacie, UGAL
Președinte comitet științific - Prof. univ. dr. Ovidiu Oniga, UMF “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
Copreședinte Conferința - Prof. univ. dr. Dana Tutunaru, Facultatea de Medicină și Farmacie, UGAL
Copreședinte Conferința - Prof. univ. dr. Gabriela Gurău, Facultatea de Medicină și Farmacie, UGAL
Copreședinte Conferința - Prof. univ. dr. Elena-Lăcrămioara Lisă, Facultatea de Medicină și Farmacie, UGAL
Copreședinte Conferința - Conf. univ. dr. Claudia Simona Ștefan, Facultatea de Medicină și Farmacie, UGAL
219 +
Cadre didactice
176 +
Doctoranzi
793 +
Rezidenți
2517 +
Studenți
Moraru Cristina Nela
Farmacist rezident"Am fost onorată să particip la aceasta Conferință, unde valoarea și interesul au fost la înălțime. Vă mulțumesc pentru efortul dumneavoastră de a organiza o manifestare reușită! Bucuria noastră, de a fi participanți lângă dumneavoastră și ceilalți speakeri invitati, ne-a luminat aceste zile."
Ionescu Alexandra
Farmacist rezidentConferința a fost o modalitate minunata de a prezenta noile viziuni asupra științei farmaceutice și un prilej bun de a face schimb de păreri. Un eveniment foarte bine organizat și o atmosfera plina de voie buna.
Prof. univ. dr. Cornelia Mircea
Facultatea de Farmacie, UMF Iași“MedFarmLab a reunit la Galati specialisti din domeniile medicina si farmacie, care cercetează, activează sau se specializează in domeniul analizelor medico-farmaceutice de laborator. Prezentările cu teme variate, workshop-urile si discuțiile deschise intre specialiști, au suscitat interesul participantilor si constituie un suport important pentru continuarea organizării acestei manifestari. Felicitări organizatorilor!”
Prof. dr. Ovidiu Oniga
UMF ,,Iuliu Hațieganu, Cluj-NapocaAflată la a doua ediție, Conferința Națională MEDFARM LAB a reunit, la Galați, specialiști din mai multe domenii ale cercetării farmaceutice și medicale din țara noastră dar și din străinătate. Acest eveniment profesional, excelent organizat atât din punct de vedere științific cât și social, a fost unul de succes și a oferit participanților posibilitatea unor schimburi de idei și de colaborare interdisciplinară în viitor. Felicit întreaga echipă care s-a implicat în organizare, precum și lectorii pentru calitatea foarte bună a prezentărilor. Voi reveni cu multă plăcere la viitoarele ediții ale acestei conferințe, care se anunță a deveni o manifestare științifică de tradiție pe harta centrelor universitare din România
Farmacist Rezident Moraru Nela Cristina
Va multumesc din suflet pentru oportunitatea de a participa la conferinta Med-Farm Lab. A fost o experienta extrem de valoroasa, iar prezentarile si discutiile au fost inspirate si informative. Am avut ocazia sa intalnesc oameni deosebiti si sa invat lucruri noi care cu sigurata imi vor fi de folos in activitatea mea viitoare. Apreciez eforturile doamnei profesor Oana Maria Dragostin precum si a intregii echipe in organizarea acestui eveniment de succes.
Prof. dr. Cătălina Daniela Stan
Facultatea de Farmacie U.M.F. “Gr. T. Popa”, Iași"Conferința Med Farm Lab, Galați 2023, eveniment unic în peisajul conferințelor științifice naționale, a demonstrat capacitatea, maturitatea, dăruirea și perseverența organizatorilor de a aduna la Galați personalități de prestigiu a Școlii Farmaceutice din România. Ținuta științifică a evenimentului a fost susținută de conferințele și comunicările de excepție, dar și de workshop-urile atât de necesare formării tinerilor farmaciști. Am fost deosebit de încântată să particip la această conferință, îi felicit pe organizatori și sper ca această manifestare să devină un eveniment de tradiție la Facultatea de Medicină și Farmacie, Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați."



