Conferința Med-Farm Lab Galați
24-26 septembrie 2026
Stimați colegi,
A III-a Ediție a Conferinței Naționale
de „ANALIZE MEDICO FARMACEUTICE DE LABORATOR: DE LA CONCEPTE TEORETICE LA APLICAȚII PRACTICE” se va desfășura în perioada 24-26 Septembrie 2026.
Ne dorim ca acest eveniment să constituie un punct cheie al manifestărilor noastre științifice, prilej cu care, atât cadre didactice, cât și colegi Farmaciști, Medici, Rezidenți, Doctoranzi, Studenți și alți specialiști ai domeniilor conexe, vor avea ocazia de a se conecta la următoarele teme și metode de analiză, aplicate în laboratoarele de cercetare medico-farmaceutică, toxicologie, controlul medicamentului, biochimie, microbiologie, etc:
- DESIGNUL, CONTROLUL ȘI TOXICOLOGIA MEDICAMETULUI
- REZISTENȚA LA ANTIBIOTICE ȘI ANTIBIOTIC STEWARDSHIP
- CERCETĂRI FARMACOCHIMICE ȘI FARMACOGNOSTICE DE LABORATOR
Evenimentul este organizat de Universitatea Dunărea de Jos din Galați – Facultatea de Medicină și Farmacie, în parteneriat cu Colegiul Farmaciștilor din România, Colegiul Medicilor din România, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, “Sfântul Ioan” Galați și Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei”, fiind creditat cu 24 puncte EFC. Vă așteptăm cu drag, la malul Dunării, să ne bucurăm împreună, de trei zile în care știința și socializarea vor fi în perfectă armonie!
Președinte de onoare - Prof. univ. dr. Aurel Nechita, Facultatea de Medicină și Farmacie, UGAL
Președinte de onoare - Prof. univ. dr. Peter Dubruel, Ghent University, Belgium
Președinte Conferința - Prof. univ. dr. Oana-Maria Dragostin, Facultatea de Medicină și Farmacie, UGAL
Președinte comitet științific - Prof. univ. dr. Ovidiu Oniga, UMF “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
Copreședinte Conferința - Prof. univ. dr. Dana Tutunaru, Facultatea de Medicină și Farmacie, UGAL
Copreședinte Conferința - Prof. univ. dr. Gabriela Gurău, Facultatea de Medicină și Farmacie, UGAL
Copreședinte Conferința - Prof. univ. dr. Elena-Lăcrămioara Lisă, Facultatea de Medicină și Farmacie, UGAL
Copreședinte Conferința - Conf. univ. dr. Claudia Simona Ștefan, Facultatea de Medicină și Farmacie, UGAL
219 +
Cadre didactice
176 +
Doctoranzi
793 +
Rezidenți
2517 +
Studenți
Caus Nina
Farmacist rezidentFelicitari pentru toata munca depusa in organizarea acestei conferinte utile, pentru implicarea si profesionalismul de care s-a dat dovada! Va multumim pentru oportunitatea de a participa la aceasta conferinta excelenta!
Prof.dr. Oana Cioancă
UMF “Grigore T. Popa” IașiM-am bucurat să pot participa la tot ceea ce a însemnat Conferința MedFarm Lab ca întreg: partea științifică a inclus cercetări din diverse specialități medicale și farmaceutice ce au evidențiat importanța colaborării dintre specialiști și necesitatea existenței unor echipe interdisciplinare dincolo de granițele universităților, partea socială a fost „caldă și armonioasă”, soarele a strălucit și vremea a fost deosebită, ceea ce a pus pe fețele tuturor participanților un zâmbet, vizita în laboratoarele Universității „Dunărea de Jos” ne-a arătat interesul organizatorilor pentru colaborări viitoare. Felicitări echipei de organizare și la cât mai multe astfel de evenimente!
Farm. rez. drd. Rodica Vatcu
Mă simt onorată că am participat și la cea de-a II-a Ediție a Conferințe Naționale Med-Farm Lab, organizată de Facultatea de Medicină și Farmacie din Galați, manifestare științifică de un înalt nivel academic și cu o organizare de excepție. A fost un prilej minunat de întâlnire cu specialiști de marcă în domeniul sănătății și nu numai, care au împărtășit cele mai recente rezultate obținute în urma activității lor de cercetare. Felicit din toată inima echipa organizatoare pentru reușita acestui eveniment științific
Moraru Cristina Nela
Farmacist rezident"Am fost onorată să particip la aceasta Conferință, unde valoarea și interesul au fost la înălțime. Vă mulțumesc pentru efortul dumneavoastră de a organiza o manifestare reușită! Bucuria noastră, de a fi participanți lângă dumneavoastră și ceilalți speakeri invitati, ne-a luminat aceste zile."
Prof.dr. Manuela Arbune
How wonderful it is that nobody need wait a single moment to improve the world" (Anne Frank). MED-FARM-LAB ne-a adus din nou împreună, farmaciști, clinicieni și medici de laborator, straduindu-ne sa fim mai buni, cu credinta și responsabilitatea comuna dedicata vieții și sănătății pacienților noștri.
Șef lucr. dr. Maria Drăgan
UMF “Grigore T.Popa” IașiAm participat atât la prima ediție a Conferinței Naționale de Analize Medico-Farmaceutice de Laborator găzduită de Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității “Dunărea de Jos”, Galați, cât și la cea de-a doua ediție, care s-a dovedit a fi un real succes! Au fost 3 zile pline de încărcătură științifică prin conferințele și comunicările orale prezentate în cadrul conferinței dar, și workshopurile și posterele de o înaltă calitate! Vă felicit din inimă pentru ca sunteți o echipă tânără, cu elan care, a știut sa îmbine în cel mai frumos mod știința cu momentele de socializare! Felicitări echipei Med-farm lab și așteptăm cu nerăbdare ediția următoare care, cu siguranță va crește și mai mult!!


